<<< Urmează firul jurnalului de călătorie >>>
Vara lui 2013, 22 iulie, puțin trecut peste orele 3 ale amiezii ieșim din nou de pe E79, de data aceasta spre Stațiunea Râușor. Avem de străbătut aproximativ 27 de km de șosea acceptabilă. Suntem în Țara Hațegului. După 16 km parcurși printr- un peisaj monoton, intrăm în localitatea Suseni. De aici drumul este însoțit de culmi înverzite ale munților Retezat. De aici încetinim puțin să nu ratăm ruinele Cetății Colț. Nu peste mult timp, acestea apar pe vârful unei stânci la intrarea în defileul Râușorului, pe partea stângă a direcției de mers. Cu toate că în planul făcut de acasă era prevăzută și urcarea până la cetate, aceasta nu s- a materializat. Oboseala își spunea cuvântul. După o mică pauză, ne continuăm drumul spre Râușor cu speranța că la întoarcere ne vom abate și pe la ea. Imediat ce am pornit, lăsăm pe partea dreaptă și Mănăstirea Colț, cu care de altfel ne- am mulțumit două zile mai târziu, la întoarcere, fără să mai urcăm la cetate.
Ne- am mulțumit doar cu ruinele văzute dintr- un alt unghi.
Construită la începutul secolului XIV, fiind menționată printre primele mănăstiri de pe teritoriul României, a funcționat aproape trei secole, până la mijlocul secolului XVII. Abia în 1995 schitul își recapătă statutul de așezământ monahal după stabilirea aici a unui grup de călugări. Peisajul desprins parcă dintr- o poveste te îmbie la meditație la umbra copacilor din preajma bisericii din piatră.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu