joi, 25 aprilie 2013

Peștera Urșilor- Chișcău

      Iunie/ iulie 2009-  Itinerariu de vacanță: Brașov- Băile Felix- Oradea- Budapesta

<<< Urmează firul jurnalului de călătoriei >>>

      Unul dintre obiectivele turistice din România care trebuie vizitate cel puțin o dată în viață, astfel este catalogată Peștera Urșilor.


Din prima zi în care am ajuns în Băile Felix primul lucru a fost acela de a ne interesa cu privire la organizarea de excursii la peștera despre care auzisem de ea. Un loc mirific care a fost introdus în circuitul turistic în anul 1980, la cinci ani după descoperirea lui în urma unor detonări făcute în scopul exploatării calcarului. În pofida unora care puneau afacerile din zonă mai presus decât viitorul ca obiectiv turistic și științific pe care unii l- au prevăzut la acele vremuri, acum avem în România o destinație turistică extraordinară. 
Odată ajunși pe acele meleaguri, în satul Chișcău, comuna Pietroasa, nu trebuie să ratați o lecție  de viață pe care v-o oferă gratuit  Muzeul Flutur. Un lucru deosebit realizat de niște oameni care au tot respectul din partea mea.











  












































Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu