sâmbătă, 16 noiembrie 2013

Cetatea ţărănească a Câlnicului

Iulie 2013 Itinerariu de vacanță: Transfăgărășan- Alba Iulia- Turda- Cluj Napoca- Parcul Național Retezat- Băile Herculane- Craiova


<<<  Urmează firul jurnalului de călătorie >>>

Cu aproximativ 9 km înainte de a ajunge la Sebeş, ne abatem de la drum urmând un indicator către Câlnic, mai exact către Cetatea ţărănească a Câlnicului. Curiozitatea este mare, deoarece la realizarea itinerariului de vacanţă nu am găsit- o ca obiectiv turistic în zonă. Virăm strâns la stânga și după vreo 4 km ajungem la ceea ce a mai rămas din Cetatea țărănească Câlnic, o moștenire cu valoare universală aflată pe lista monumentelor UNESCO.


Inițial, reședință nobiliară, forțată de vitregiile Evului Mediu comunitatea săsească au întărit- o ridicând un al doilea zid fortificat străjuit de două turnuri pe laturile de nord și de sud, unde se refugia în timpul atacurilor.







Pe timp de pace, în cămări speciale aflate în spatele zidului inițial se depozitau bunuri,


În prezent deasupra acestei pivnițe se află o colecție de artă populară și medievală, constând într- o suită de obiecte de uz gospodăresc, mobilier, icoane, vestigii arheologice, unelte meșteșugărești, instrumente muzicale, țesături și costume populare.   
Pentru slujirea tradiției religioase săsești, în curtea interioară s- a ridicat o capelă, în care se pare că încă se mai țin slujbe.




Ba chiar se oferă și cazare pentru turiști în clădirea alăturată, la un preț care mi s- a părut rezonabil, ținând cont de încărcătura istorică pe care o are acel loc, precum și peisajul plin de verdeață care te îmbie să o testezi.





 Cine se încumetă să urce până la ultimul etaj al turnului porții, pe lângă cele patru clopote vechi care sunt angrenate cu un sistem cu motoare electrice,




vizitatorii au la dispoziție o frumoasă panoramă a comunei Câlnic, precum și o altă perspectivă a interiorului cetății.




La ieșire, mai luăm un cadru


după care ne îndreptăm către Piatra Roșie, un obiectiv turistic pe care îl văzusem de mai multe ori în ultimul timp pe la TV. După ce cu greu am reușit să identificăm drumul din cauza lucrărilor la noua autostradă, din păcate, nu ne- am ales decât cu niște fotografii făcute cu zoom de la câțiva km depărtare datorită unei bălți imense ce bloca drumul (care și așa lasă de dorit, fiind un drum pentru căruțe și tractoare) și ar fi trebuit să o luăm pe arătură.








marți, 12 noiembrie 2013

Cascada Bâlea, ultima oprire pe "drumul dintre nori",

Iulie 2013 Itinerariu de vacanță: Transfăgărășan- Alba Iulia- Turda- Cluj Napoca- Parcul Național Retezat- Băile Herculane- Craiova

<<<  Urmează firul jurnalului de călătorie >>>

Lacul Bâlea la ora 5 de dimineață.



După o noapte de odihnă binemeritată m-am trezit, și de data aceasta, cu noaptea în cap cu speranța unui cadru într- o lumină mai specială. Am avut totuși privilegiul, în lipsa turiștilor, de a savura liniștea ce învăluia acest peisaj minunat pe care nu m- am putut abține să nu- l imortalizez pentru a nu știu câta oară.
Soarele avea să ne însoțească încă de la primele ore ale dimineții în coborârea noastră pe Transfăgărășan. Astfel ne continuăm drumul mai departe, spre Alba- Iulia, următoarea noastră destinație. Bineînțeles, numai după ce vom descăleca și la Cascada Bâlea, care se află câteva serpentine mai jos.


Oprim la popasul de la Telecabina Bâlea Cascadă, ne echipăm din nou cu bocancii pe care îi scosesem din cutie cu o zi înainte, și luăm la pas traseul ce duce la cascadă.


Un traseu ce străbate un peisaj de poveste, ce începe ușor, pe malul stâng al apei gălăgioase, lucru care- i îndeamnă pe mulți turiști să- l încerce, mai ales că șuvoiul de apă ce se prăvălește de pe munte pare destul de aproape.





Însă drumeția devine mai dură când urcușul se amplifică, fiind necesar un efort mult mai mare plus o încălțăminte adecvată.



Cu părere de rău, presați de timp, am făcut cale întoarsă fără să ajungem la capătul traseului. Pe drum am întors câțiva turiști naivi care plecaseră la drum în teniși sau chiar în opincuțe sau sandale.
Poate cu altă ocazie vom face mai mult de- atât.











Chiar dacă nu am ajuns până la capăt, la cascadă, "drumul dintre nori", Transfăgărășanul, ne- a oferit unele din cele mai plăcute amintiri.
Ne continuăm drumul mai departe, trecem prin Cârțișoara unde cu 5 ani în urmă am vizitat Casa memorială a lui Badea Cârțan și pe lângă Avrig unde, tot atunci, am trecut pragul reședinței de vară, cu superbe grădini ornamentale, a fostului guvernator al Transilvaniei, baronul Samuel von BrukenthalDupă ce trecem de Sibiu, următorul punct pe itinerariul nostru este  Râpa Roșie de la Sebeș.

luni, 11 noiembrie 2013

Pe culmea Transfăgărășanului- Bâlea Lac

Iulie 2013 Itinerariu de vacanță: Transfăgărășan- Alba Iulia- Turda- Cluj Napoca- Parcul Național Retezat- Băile Herculane- Craiova


<<<  Urmează firul jurnalului de călătorie >>>


Până să ajungi în punctul cel mai înalt al Transfăgărășanului, drumul urcă în serpentine trecând printr- o serie de pasaje care- l protejează de eventualele căderi de pietre după care este înghițit de un tunel lung de 887 metri, cel mai lung tunel din România.


18 iulie 2013, aproape zece și jumătate, ieșim din tunelul Bâlea și pătrundem parcă, într- o altă lume. Spre surprinderea noastră totul era învăluit într- o ceață lăptoasă care îți dădea senzația că ne- am întors în timp cu cel puțin un anotimp. După ce ne- am lăsat bagajele la Vila Paltinu, l- am întrebat pe administratorul vilei dacă erau șanse ca ceața să dispară, iar acesta ne- a răspuns tot cu o întrebare: "Ce asta- i ceață?"
Așa am zis și noi. Nimic nu putea să ne stea în cale.  Eram în grafic. La ora 11 eram deja pe malul lacului Bâlea de unde Șaua Caprei abia se întrezărea din ceață.



Cu toate că urcușul nu este așa de ușor ca în prezentări: diferență de nivel 281metri, durata 40 minute, traseul nu era pustiu. Pentru noi este un bun prilej să ne testăm bocancii înainte de Retezat. Am fost plăcut surprins să văd foarte mulți turiști străini, ba chiar la un moment dat chiar mă întrebam dacă mai suntem în România. Rar auzeai vorbindu- se românește.

                             




Lipsa de antrenament și altitudinea își spun cuvântul încă de la început. Cu toate acestea profit și de ferestrele create printre norii de ceață și mai trag câte un cadru. Totul este la superlativ.



Ceața nu se lasă dusă așa de ușor încercând disperată să discrediteze soarele care încearcă timid să se impună și pe partea de nord a Transfăgărășanului.







Un cățel se dă instructor de alpinism:



Și uite- așa, mai în patru labe, mai gâfâind, ajungem pe Șaua Caprei. Coborâm puțin pe versantul opus al crestei și printr- o perdea de ceață distingem luciul Lacului Capra.




Chiar dacă ceața s- a mai împrăștiat în cele din urmă, soarele nu a reușit nicidecum să ne demonstreze că suntem în anotimpul de vară. Acum dădeam gecile jos de pe noi, acum le îmbrăcam.




Cum călătorului îi șade bine cu drumul, unii continuă traseul, iar noi lăsăm în urmă aceste peisaje pe care nu cred că le putem uita vreodată, și pornim înapoi pe drumul pe care am venit. Dacă la urcare abia că mai puteam respira, acum la coborâre simțim cum ni se înmoaie picioarele.



Noi coborâm,


 alții urcă,


 alții contemplă peisajul ....




După sute de poze făcute pe durata traseului, Nikon- ul meu nu se poate abține și continuă să facă ceea ce știe el mai bine:







 



Una peste alta, nu ezita atunci când se ivește prilejul să ajungi prin aceste locuri. Chiar și numai în tranzit. Apropo cazarea este foarte scumpă pentru serviciile oferite, noroc cu priveliștea.