Din nou în compania Dunării- În amonte de Porțile de Fier

Iulie 2014 Itinerariu de vacanță: Târgoviște- Dubova- Sasca Română- Târgu-Jiu- Călimănești-Căciulata

<<< Urmează firul jurnalului de călătorie >>>

Parcă au trecut ani de când am fost în vacanța asta. 

Uau, trebuie să- mi reîmprospătez amintirile, lecitină!  Mai trag cu ochiul, când prin fișierele cu fotografii, când prin playlist- ul de pe You Tube. Mai deschid Google Earth- ul, mă mai inspir din Wikipedia. Unde mai pui că acum câteva zile când mi- am reinstalat W 7 a trebuit să- mi salvez datele din laptop și, surprizăă, am găsit planificarea pe care am avut- o astă- vară. 

Până la următoarea noastră oprire, pensiunea Decebal, Dubova, aveam alocat aproximativ o oră și jumătate. Eram în întârziere cu aproape o oră, ba unde mai pui că între orele 16- 18 aveam programată și o drumeție pe Ciucaru Mare. Când am pornit din Strehaia, mi- am zis că o oră nu- i bai, o rezolvăm noi. Până se întunecăăă ... Și de nu, doar stăm două nopți acolo. 

Traversăm orașul Drobeta Turnu Severin fără nici o oprire (între noi fie vorba, aș fi vrut să văd în ce stadiu au ajuns cu lucrările la Cetatea Severinului după un an, însă după cum se mișcă lucrurile la noi, am renunțat mai ales că eram în afara graficului), și imediat la ieșirea din oraș oprim la Taverna Sârbului.

Fiind trecut, demult, de ora prânzului, am poposit aici pentru a servi o masă caldă. Scump, dar face: meniu diversificat, serviciile ireproșabile încă de la primul pas pe care l- ai făcut în restaurant. Am ales să stăm pe terasă. Priveliștea pe care ți- o oferă Dunărea este extraordinară. Fundalul muzical specific sârbesc aproape că te face să te întrebi dacă nu cumva ușa restaurantului este de fapt un portal prin care treci pe malul celălalt. Ceasul mă convinge că trebuie să renunț la riguroasa planificare pe care o făcusem acasă, în fața calculatorului. Trecem pe modul „vacanță”. Ce atâta rigurozitate, că doar nu suntem la serviciu. Părăsim restaurantul ceva mai relaxați, mai facem niște fotografii, după care vedem noi cum o să decurgă restul zilei.

Ca şofer, este o plăcere să rulezi pe E70. Superdrum! Dezavantajul este că nu te poţi bucura din plin şi de peisajul pe care îl străbaţi până la Orşova. Este unul dintre cele mai frumoase drumuri din ţară, părerea mea. O centură cenușie ce marchează malul drept al Dunării albastre care ne desparte de colinele înverzite ale celuilalt mal, împodobit, pe alocuri, cu aşezări sârbeşti. Frumuseţea acestei şosele este sporită de tunelurile săpate în stâncă şi de viaducturile ce traversează afluenţii ce se varsă în Dunăre. Şi uite- aşa, după aproximativ un sfert de ceas, după ce- am trecut de drumul ce făcea la dreapta spre mănăstirea Vodiţa, pe care am vizitat- o cu un an în urmă,

ajungem la Monumentul Dunării ridicat la intrarea în golful format la vărsarea celui mai mare dintre afluenţii Dunării, din această zonă, Cerna. Am înţeles că acest monument, care întruchipează o femeie ce aruncă o ofrandă în apele fluviului, a fost ridicat în memoria românilor ce şi- au găsit sfârşitul în Dunărea ce îi despărţea de Occident.

De aici nu mai este mult până ce traversăm şi viaductul peste Cerna, părăsind E70 ce duce spre Băile Herculane, şi continuându- ne drumul pe malul golfului, pe DN57. Lăsăm în urmă Orşova, amintindu- ne cu plăcere de clipele petrecute cu un an în urmă pe aceste meleaguri şi ne îndepărtăm pentru o scurtă perioadă de timp de malul Dunării urmând drumul sinuos ce se strecoară pe dealurile care, cu aproape 50 de ani, au devenit vatra noului oraş Orşova, în urma realizării lacului de acumulare Porţile de Fier. După aproximativ 7 kilometri, după ce trecem şi de Eşelniţa, drumul se apropie din nou de albia Dunării. Pe malul acesteia sunt ridicate numeroase pensiuni, vile, care mai de care mai aproape de apă. Nu se compară peisajul pe care îl străbaţi pe acest tronson al Dunării, pe şosea, cu cel pe care ţi- l oferă o plimbare cu vaporul de la Orşova. Vă zic din proprie experienţă. 8,5 kilometri de drum. Cu aproape doi kilometri înainte de a ajunge în golful Mraconia, unde aveam stabilit să ne oprim pentru a admira Chipul lui Decebal, drumul face o curbă mai strânsă. Ne atrag atenţia maşinile oprite într- o parcare ad-hoc, precum şi nişte bannere  întinse pe un gard ce promovau excursii cu barca. Oprim, nu- i clar? Mai ales că eram şi noi interesaţi de o plimbare cu barca prin Cazanele Mari, de data aceasta.

Traversăm noi drumul, şi când colo ce să vezi? Chiar nici nu mai pui la socoteală oboseala, cei 8,5 kilometri, un adevărat răsfăţ „oftalmologic”.

În zare se vede un vas de croazieră ce înainta în susul fluviului.  Am timp berechet să- mi montez 300-le. Mai facem câteva fotografii, timp în care acesta se apropie din ce în ce mai mult. Abia când focalizez pe el, surpriză. În cadru apare Tabula Traiana de pe malul sârbesc. Nu mă aşteptam s- o revăd din acest loc. În croaziera pe care am făcut- o anul trecut, ajunsesem, cu vaporul, la câţiva metri de ea. Chiar m- am bucurat să o revăd.

În cele din urmă ne facem curaj, şi urmăm şi noi vasul de croazieră. Oprim din nou, câţiva metri înainte de viaductul ce traversează Golful Mraconia. Aici ne întâmpină o ploaie măruntă. ce avea să ne sâcâie exact cât am stat acolo să facem câteva fotografii, şi să ne facă să ne anulăm plimbarea, pe care o aveam programată, mai în interiorul golfului.

După ce parcurgem viaductul, trecem pe lângă Mănăstirea Mraconia şi în scurt timp ajungem în Golful Dubova. Ne- am întors aici, după 7 ani, timp în care, mereu îmi aminteam cu plăcere de excursia în Cazanele Mari, organizată din Băile Herculane, în vara anului 2007.

Suntem la capătul celei de- a doua zi de vacanță. Undeva în depărtare, pe latura interioară a golfului zărim și noua noastră locație unde urmează să înnoptăm următoarele două nopți, pensiunea Decebal.

Mănăstirea Strehaia

Iulie 2014 Itinerariu de vacanță: Târgoviște- Dubova- Sasca Română- Târgu-Jiu- Călimănești-Căciulata

<<< Urmează firul jurnalului de călătorie >>>

9 iulie.

E, așa mai zic și eu. După o noapte de odihnă parcă altfel stau lucrurile. Predăm camera pe la 9:30. Ah am uitat, am înnoptat la Casa Domnească. Frumușel, ieftin, foarte aproape de centru, de partea cealaltă a Parcului Mitropoliei, față de hotelul Dâmbovița.

Lăsăm în spate orașul Târgoviște, și ne îndreptăm spre sud, către A1. După nici o oră de mers intrăm pe autostradă cu direcția Pitești. Nu o străbatem chiar până la capăt, ieșim spre E574, o mai veche cunoștință de- a noastră. Cu un an în urmă pe acest drum ne- am întors din vacanță. De data aceasta nu ne mai abatem pe la Scornicești. Anul trecut dorind să vizităm Casa Memorială a lui Nicolae Ceaușescu, nu ne- am ales decât cu două poze făcute peste gard.

Nu tu program de vizitare, nimic. Nu mai spun de străzile care erau decopertate după niscai lucrări de canalizare, de crescuseră copaci de- acum, pe ele. 

Tranzităm și Craiova de care ne leagă amintiri plăcute de anul trecut, când, aici a fost ultima noastră oprire la întoarcerea din vacanță. Suntem pe E70, drumul ce duce la Drobeta Turnu- Severin. După o oră de mers, puțin după miezul zilei, ajungem în centrul orașului Strehaia, județul Mehedinți. Cu 7 ani în urmă, mergeam cu trenul spre Băile Herculane. Fără să știu cu exactitate pe unde eram, când am trecut prin orașul Strehaia, mi- a atras atenția, în depărtare, o zonă cu case specifice țiganilor înstăriți, ce erau împodobite cu zeci de turnulețe. Nu mă înșelasem. Un domn ce ne- a ținut companie de la București, ne- a confirmat că acelea sunt casele țiganilor de la Strehaia. Aaa, auzisem de ei, dar nu știam că în zona asta sunt. După ceva vreme am mai auzit de „celebrul” Leo de la Strehaia. Cam asta știam eu despre Strehaia. De altfel, nici nu l- am băgat în seamă anul trecut când l- am traversat în drumul nostru spre casă. Acum fiind mai bine informați, aici vom face prima oprire din această a II-a zi de vacanță. Aici vizităm mănăstirea Strehaia.

Acest ansamblu mănăstiresc fortificat, apărat de niște ziduri, groase și înalte, de apărare ce cuprinde ruinele vechii reședințe domnești și prețioasa lui biserică, este considerat monument istoric. Mănăstirea Strehaia s- a constituit spre mijlocul secolului al XVII-lea, în curtea domnească a lui Matei Basarab. Domn al Țării Românești, acesta din urmă a moștenit vechea curte a boierilor craiovești, una dintre cele mai însemnate familii nobiliare ce au marcat istoria acestor meleaguri începând cu secolul al XIV-lea. Între anii 1640- 1650, Matei Basarab a modernizat și adaptat vechea curte la nevoile și ambițiile sale. El a refăcut biserica paraclis și a mărit casa, apoi a întărit curtea cu ziduri crenelate, turn de poartă, valuri și șanțuri de apărare. Prima atestare a mănăstirii de la Strehaia apare într- o danie a domnitorului Matei Basarab din 11 decembrei 1649. Mănăstirea domnească stătea sub directa ascultare a scaunului domnesc, iar din punct de vedere religios, era subordonată mitropoliei Țării Românești și ierarhiei intermediare a episcopiei de Râmnic.
În timpul revoluției conduse de Tudor Vladimirescu, datorită zidurilor puternice, mănăstirea Strehaia a fost aleasă drept sediu local, unde au fost locați mai bine de două sute de panduri ce aveau sarcina de a apăra cetatea Craiovei.
În anul 1826, în urma unor reparații majore în incinta mănăstirii, s- a reparat zidul împrejmuitor, care s- a mai înălțat, s- au renovat chililiile și s- a zugrăvit în interior biserica, acoperind pictura veche.
În anul 1863, odată cu secularizarea averilor mănăstirești, mănăstirea Strehaia a fost desființată. Biserica acesteia a fost folosită pe post de biserică parohială până în 1958. Abia între 1962- 1969, aceasta este complet renovată de către Direcția Monumentelor Istorice din București.
În anul 1990, după o întrerupere de 127 de ani, aici s- a reluat viața monahală în urma aprobării Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și a recunoașterii de către Stat, prin Secretariatul de Stat pentru Culte, reînființându- se Mănăstirea Strehaia, ca mănăstire de călugări.

  

Târgoviște- Capitala Țării Românești

Iulie 2014 Itinerariu de vacanță: Târgoviște- Dubova- Sasca Română- Târgu-Jiu- Călimănești-Căciulata

<<< Urmează firul jurnalului de călătorie >>>

Târgoviște. Prima dată am ajuns în Târgoviște în noiembrie 2012, în interes de servici. Bineînțeles că nu m- am putut abține ca, înainte de a pleca de acasă, să nu dau un search pe Google. În afară de faptul că aici și- au găsit sfârșitul soții Ceaușescu, mare lucru nu știam. A, mint. Auzisem de Turnul Chindiei, care de altfel este și simbolul orașului.
Ca turist, descoperi la tot pasul istoria acestui oraș care este parte integrantă din istoria poporului român. În paginile de istorie ale acestei urbe sunt înscrise nume ale multor voievozi care au marcat istoria poporului nostru. Astfel în timpul lui Mircea cel Bătrân, orașul a devenit principala reședință domnească a Țării Românești. Tot în acea perioadă, mai exact în 1936, este făcută și prima mențiune a orașului de cruciatul bavarez Johann Schiltberger, care a vizitat orașul pe durata pregătirilor pentru lupta de la Nicopole.

Ultimele cercetări arheologice au avansat ideea că în perioada lui Mircea cel Bătrân a fost refăcută Curtea Domnească (aici exista deja o curte), ale cărei ruine împrejmuiesc astăzi Turnul Chindiei.

La rândul lui, Turnul Chindiei a fost construit în timpul lui Vlad Țepeș.

Începând cu 1499, voievodul Radu cel Mare reclădește biserica ”Sf. Nicolae din Deal”, cunoscută azi ca Mănăstirea Dealu. Pictura acesteia este realizată în 1514, sub Neagoe Basarab de zugravul Dobomir din Târgoviște.

Biserica Domnească a fost ctitorită de Petru Cercel în 1585.

În toamna anului 1595 orașul suferă mari pagube, când trupele creștine ale lui Mihai Viteazul aliate cu cele ale Ungariei eliberează orașul de turcii lui Sinan Pașa, care fortificase zona centrală. Matei Basarab  (1632- 1654), un mare sprijinitor al culturii, întărește fortificațiile orașului, repară vechile biserici și construiește multe altele noi.

Timp de un sfert de secol, pe timpul lui Constantin Brâncoveanu, Târgoviște a fost reședința de vară a Țării Românești. După domnia sa, capitala se mută la București care până în acel moment era reședința de iarnă a țării, ceea ce a dus la scăderea puterii economice și chiar a populației.

Starea vechii cetăți de scaun s- a deteriorat din ce în ce mai mult pe timpul domniilor fanariote, zidurile acesteia devenind o sursă de aprovizionare cu materiale de construcție a localnicilor.
În mai 1821, la Târgoviște se scrie, cu sânge, încă o pagină din istoria românilor. Tudor Vladimirescu și mulți dintre soldații săi sunt masacrați de eteriști pe locul din fața bisericii Mitropoliei, fiindcă au îndrăznit să se răscoale împotriva regimului fanariot. 

Târgoviștenii au participat activ la revoluția română din 1848, au pus umărul și la Unirea din 1859 și și- au plătit tributul de sânge în toate marile bătălii ale națiunii.
Pe oriunde mergi prin acest oraș, nu se poate să nu găsești măcar o statuie ca semn de prețuire și recunoștință față de toate personalitățile care și- au lăsat amprenta asupra acestei urbe de- a lungul vremurilor,

Cartea de vizită a orașului este reprezentată de Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească”, care reprezintă unul din cele mai importante ansambluri de arhitectură din Țara Românească, și are o mare valoare istorică și artistică. Reședință domnească, timp de mai multe secole, Curtea Domnească oferă posibilitatea cunoașterii unui capitol din istoria și arta medievală a României. Bazele acestui ansamblu istoric au fost puse din 1967. 
Chiar de la intrare, turistului i se prezintă lista voievozilor Țării Românești ce au rezidat la Curtea Domnească din Târgoviște.

În capătul aleii principale te invită la o plimbare pe cărările istoriei acestei foste reședințe domnești, maiestuos, Turnul Chindiei.

Vrei nu vrei pașii te călăuzesc printre ruinele încărcate de istorie ale Casei Domnești, ce a suferit numeroase transformări de- a lungul secolelor. 

Nu trebuie să pierzi ocazia de a vedea o panoramă a orașului și a acestui ansamblu de clădiri istorice de la înălțimea de 27 de metri pe care ți- o oferă Turnul Chindiei.

Da, târgoviștenii pun mare preț pe istoria lor. Și asta nu de ieri de azi ci dintotdeauna. Inițial acest turn, a avut 2 etaje, iar accesul se făcea pe un pod mobil de la primul nivel, direct din casa alăturată, aspectul actual datorându- se restaurării lui din 1847, pe vremea domnitorului Gheorghe Bibescu.

Turnul Chindiei nu este singura clădire care a rezistat în picioare ținând companie ruinelor Casei Domnești. Biserica Sfânta Vineri, numită și ”Biserica Domnească mică” este singurul monument cunoscut până în prezent în arhitectura Țării Românești datând de la mijlocul secolului al XV-lea, păstrat în forma primară până astăzi. În imediata apropiere a acesteia se află Casa Doamnei Bălașa, o clădire construită în 1656, ”...ca să fie de odihnă creștinilor care cad la nevoie...”

Un secol mai târziu, Petre Cercel a ctitorit Biserica mare Domnească, asupra căreia și- a pus amprenta și Constantin Brâncoveanu, la inițiativa căruia s- a suprapus un al doilea strat de zugrăveală. În prezent în picturile bisericii descoperim cea mai amplă galerie a unor chipuri de domnitori munteni.  

 Lângă poarta mare a Curții Domnești, folosită în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu foarte aproape de biserica Sfânta Vineri, se află Casa de Aramă, în care este găzduit Muzeul Tiparului și al Cărții Românești Vechi.

După ce trecem și pe la Magazinul de suveniruri, părăsim acest loc încărcat de istorie și ne îndreptăm către Parcul Chindia pe care l- am văzut câteva minute mai devreme, în toată splendoarea lui, de sus, din Turnul Chindiei, pe latura de Nord- Est a Curții. Spectacolul continuă cu o sublimă priveliște a Curții Domnești dincolo de zidurile groase și înalte, parțial reconstruite la înălțimea lor originală

Cât despre Parc, cred că vechii locatari ai Curții Domnești ar fi fost bucuroși să se învecineze cu această minunată oază de verdeață în mijlocul căreia cerul se oglindește pe luciul apei lacului Chindia.

În vara acestui an nu am ratat prilejul să revin cu familia în acest minunat loc pe care chiar doream să- l revăd, de această dată, fără mantaua ruginie a toamnei. Târgoviște am ales să fie prima noastră înnoptare din această vacanță. Păcat că am ajuns prea târziu și nu am mai putut intra să vizităm împreună Curtea Domnească. După ce am vizitat Zimbrăria Neagră de la Bucșani, Mănăstirea Dealu și Mănăstirea Viforâta , ne- am ales cu o plimbare pe aleile Parcului plin de viață și pe malul lacului Chindia, după care am servit masa pe o terasă frumoasă din imediata apropiere pe care o apreciasem cu doi ani în urmă. Pentru cei interesați, în incinta parcului este și o Grădină Zoologică.

După părerea mea orașul Târgoviște are potențial turistic. Dacă mai pui la socoteală și împrejurimile lui, ... Nu îl ocoliți, și nu veți regreta.

O altă emblemă a Târgoviștei este Catedrala Mitropolitană „Înălțarea Domnului”, situată în centrul orașului, într- un parc încadrat între două bulevarde principale, Libertății și Mircea cel Bătrân, mărginite la rândul lor cu edificii clădite în „Epoca de Aur” a României. În spatele blocurilor de pe B- dul Mircea cel Bătrân, pe locul unei celebre platforme industriale UPET, se află mândria societății românești post- comuniste: ”Ansamblul marketurilor din toată lumea”. Kaufland, XXL, Praktiker, Domo, omul trebuie să aibă de toate, nu?

Dar să revenim la lucrurile frumoase, începem cu Centrul administrativ al orașului , continuăm cu parcul Mitropoliei și încheiem cu Casa de Cultură.

De două ori am fost în interes de servici la Târgoviște, în noiembrie 2012 și în martie 2013. I- am fript o muncă acolo, mamă, mamă. Pe lângă asta am ales să lucrez și în schimbul de noapte, numai ca să am timp să vizitez orașul. Nu am regretat nici o clipă, mai ales că în martie aveam cu mine DSRL- ul. Și unde mai pui că dacă în toamnă fusesem la un hotel cu ștaif, hotelul Tolea, undeva într- un cartier de case apropiat de centru, în martie am avut parte de cazare la hotel Dâmbovița. Lipsa de confort, s- a compensat cu o minunată panoramă a parcului Mitropoliei.

Ouau, abia am ajuns la finalul primei zile de vacanță, care deja prefigura o altă vacanță reușită. Până la a zecea ....