luni, 16 mai 2016

Cabana Trei Brazi, Predeal

Noiembrie 2014 Itinerariu de vacanță: Bucegi Offroad- Cabana Trei Brazi, Predeal

<<< Urmează firul jurnalului de călătorie .

Este al doilea an consecutiv când ajungem la Cabana Trei Brazi. În ianuarie 2013 am avut plăcerea să servim un prânz copios la restaurantul cabanei și să ne bucurăm de un peisaj de iarnă ca în povești. ”Ar fi ca lumea să venim să stăm câteva zile aici, nu?”, s- a și înfiripat în minte un gând.


De fapt am mai fost aici în ianuarie 1994. Am fost în ”săptămâna de miere” la Predeal, am fost cazați la hotel Cioplea, acum Belvedere. A trecut o viață de om aș putea spune, judecând după schimbările la care a fost supusă zona. De la hotel Orizont până la Cabana Trei Brazi am parcurs drumul pe jos, atunci. Nu îmi amintesc să ne fi întâlnit cu vreo mașină pe acel drum. Nici vorbă de vreo construcție în acel mirific peisaj hibernal. Drumul era străjuit doar de brazii înalți îmbrobodiți într- o mantie groasă de omăt de un alb imaculat, iar din loc în loc mai găseai câte o poieniță în care covorul țesut din firele de zăpadă proaspătă căzută pe timpul nopții strălucea în lumina razelor reci de soare. Asta- i problema cu ”civilizația”. Ce să spun, și noi mergem acum cu mașina, nu ne mai obosim pe jos :)
Acum, după mai bine de 20 de ani, am ales să ne mai încărcăm bateriile, aici, la Cabana Trei Brazi. Întâi de noiembrie, puțin trecut de cinci ale amiezii. Plecați dis-de-dimineață de acasă, zdruncinați în offroad- ul de pe culmile Bucegilor, ne- a ajuns în cele din urmă și oboseala. Soarele care ne- a însoțit tot drumul în această zi de toamnă, ne urează bun venit oferindu- ne un adevărat spectacol în care el joacă rolul principal. Un apus de soare de pus în ramă. Și unde mai pui că am avut și locuri la lojă.



Fiindcă era sâmbătă seara, am avut ceva de așteptat pentru a servi cina. Nici prin cap nu ne- a mai trecut să mergem la piscina de la hotelul Hera. A, nu m- am lăudat că în bilet era inclus și acces la piscină, la Hera. Ne- am mulțumit cu câte un duș. Cu chiu cu vai, până mi- a venit și mie rândul la duș am descărcat pozele din escapada noastră de peste zi în munții Bucegi, fără să mai fac vreo selecție.
A doua zi se anunța încă de la primele ore la fel de frumoasă, în ciuda stratului de brumă ce ne aducea aminte că iarna bate la ușă.


Câteva ore mai târziu se schimbă registrul, Primăvară în toată regula,


sau nu,


Culorile toamnei sunt pretutindeni, în orice direcție ai privi. O adevărată galerie de artă îți oferă veșmintele ruginii ale foioaselor ce pigmentează cu măiestrie pădurea de conifere.




Pentru această zi nu aveam planuri prea mărețe, lenevim și ne bucurăm de peisajul ce se scaldă sub razele soarelui, pe care îl savurăm din plin în imediata apropiere a cabanei Trei Brazi. Ca de obicei, suntem la fel de băftoși ținând cont că vremea nu mai fusese atât de prietenoasă de ceva timp. Cu o săptămână în urmă plouase aproape în fiecare zi.




 



Imediat lângă vechea cabană Trei Brazi, este un parc de distracție și aventură, Fun Park.  


Toboganul l- am testat acum două ierni, este funcțional și în restul anotimpurilor. De data aceasta am testat unul din traseele ce se desfășoară printre copaci și se sfârșește cu o tiroliană de vreo 70- 80 de metri.




Tragerea cu arcul sau Paint Ball- ul le- am lăsat pentru altă dată. De aici din marginea parcului de aventură se vede cabana Poiana Secuilor. Și aici se vede amprenta celor 20 de ani. În iarna lui 1994 aici era o mantie albă de nea pe care, abia se mai distingea drumul ce ducea până în pragul cabanei din cauza zăpezii ce căzuse pe timpul nopții. Acum avem în fața ochilor un superb tablou de toamnă. 



Se vede vreo diferență? Era în ianuarie 2013.


Orice anotimp ar fi, este o destinație care nu dezamăgește.


În sfârșit, după 20 de ani trecem pragul cabanei Poiana Secuilor. Terasa din fața cabanei, decorată în tonuri roșiatice, arămii și aurii, culori blânde de toamnă,


 ne îmbie să servim câte o cană de vin fiert contemplând priveliștea oferită de Masivul Postăvarul.


Abia acum realizez că în urmă cu 19 ani, când am fost la Poiana Brașov și am urcat cu telecabina pe Masivul Postăvarul, am avut în fața ochilor cabana Poiana Secuilor.
Am realizat un adevărat album cu vedete, pe drumul de întoarcere spre cabana Trei Brazi.










Un minut după ora opt, a doua zi de dimineață, lumina soarelui răsărit în urmă cu aproape o oră îmi dă din nou prilejul să mă bucur pentru alegerea făcută. În stânga releul de pe Vf. Coștila, 2498 m  și ceva mai la dreapta Colții Morarului, iar jos în stânga, stațiunea Pârâul Rece. Și ca să o fac în continuare pe deșteptul, fiindcă habar nu aveam la acel moment (m- am documentat și eu de pe net), în centru muntele Bucșoiu și mai  la dreapta muntele Țigănești.




Un început de zi bestial. Mai ales că aveam gânduri mari pentru această zi, o drumeție în Cheile Râșnovului. Și uite- așa, ne urnim noi, puțin înainte de ora 10, cu gânduri mari, la drum. Ne abatem de la drumul ce duce la cabana Poiana Secuilor și o luăm la pas spre pădurea arămie ce încetul cu încetul se înalță acoperind complet Masivul Postăvarul.


Intrăm în pădure, și ce să vezi? Ce mai, suntem mofturoși, ori nu? Spre surprinderea mea, chit că strălucise soarele câteva zile la rând, ploile ce picaseră cu o săptămână înainte înmuiaseră de tot ”asfaltul”.


Am încercat noi să înaintăm câteva sute de metri în inima pădurii, însă noroiul ce se ascundea sub covorul de frunze era mult prea sâcâitor. Ne- a înfrânt zelul nostru cu care pornisem la drum.


Și ne- am ales cu încă un album de fotografii, de data aceasta vedetele fiind câteva ciuperci :)





Imediat ce ieșim din pădure, ne îndreptăm pașii din nou către cabana Poiana Secuilor.



Urmăm drumul ce trece prin fața cabanei, însoțiți pe partea stângă de priveliștea Masivului Postăvarul,


din când în când aruncând câte o privire în urmă.



Înainte de a ne rătăci din nou pașii pe cărarea ce se pierde într- un pâlc de copaci de la marginea pădurii, ne amuzăm și noi puțin,



un cadru aici, unul colo,




după care surpriză!!! Cărarea continuă pe o culme de munte, ce- i drept despădurită cam agresiv, poate cu un motiv anume, de unde avem ocazia să admirăm din nou Masivul Postăvarul, care de data aceasta părea mult mai aproape.




Zăbovim ceva vreme pe această culme, vrăjiți de peisajul autumnal, după care facem cale întoarsă. La întoarcere avem parte de un alt tablou ce cuprinde Colții Morarului, însă în altă ramă.



Bineînțeles, Munții Bucegi rămân pe listă. Am fost în toate anotimpurile și de fiecare dată am plecat de aici cu amintiri plăcute, în ciuda faptului că nu am dus la capăt tot ce mi- am propus.