luni, 12 iunie 2017

Sulina- Ultima stație a Dunării

Mai 2016 Itinerariu de vacanță: Delta Dunării- Sulina

Urmează firul jurnalului de călătorie >>>


Buna dimineata, dle Vasile Melinte,Cu regret, nu putem sa va

oferim meniu a la carte.O zi frumoasa !   Olariu Gigi Dumitru”

Acesta este răspunsul primit de la Casa Sibiană din Sulina, pe 11 martie.
Pun mâna pe telefon:
” - Bun las de la mine și luăm demipensiune (facem o cură de pește), însă vrem să facem și câteva plimbări cu barca prin Deltă.”
   - Facem și de- astea.
   - Aș dori să știu, cum ajungem la Sulina?
    ...”
Nu prea încurajator, aș fi vrut niște răspunsuri clare, însă mai sunt două luni până atunci ... Nimic nu mă poate opri, anul ăsta ajung în Delta Dunării. Este în capul listei ”de văzut”. Am mai avut o tentativă în 2010, însă nu a fost nici pe departe ce aș fi vrut eu să fie. 


„Stația finală a Dunării”, pădurea Letea sunt principalele obiective. Nuferii, pelicanii, lebedele , ... sunt ”condimente”. Așa că mă conformez, plătesc avansul, și nu îmi mai rămâne decât să aștept. 11 săptămâni. Și uite că au trecut deja cele 79 de zile de primăvară capricioasă, timp în care iarna s- a mai întors o dată, cred că uitase ceva :).
Suntem pe 29 mai, soarele, deja domnește pe cerul senin de o jumătate de oră, iar noi ne îmbarcăm pe bac. Traversăm Dunărea pe la Galați la I.C. Brătianu, chit că drumul e cam nașpa pe primii 20 de kilometri, până la Garvăn. De aici o luăm pe E87. Mergem întins până la Tulcea. Cu greu mă abțin să nu fac o oprire pentru o ședință foto în câmpurile acoperite cu lanuri imense de grâu sângerii pictate de florile de mac.



Avem timp berechet, însă emoțiile mă toropesc. Odată pentru că, în sfârșit îmi voi împlini unul din visurile mele și a doua oară pentru că, așa cum se întâmplă mereu când plec de acasă, în cap mi se derulează, pentru a nu știu câta oară, toate detaliile planului de vacanță. De data aceasta multe din detalii depind de mine într- o mică măsură. A, ca să nu pierdem aproape o zi din propria noastră vacanță, am ales să mergem la Sulina cu o barcă rapidă. La fel și la întoarcere. Pasagerul de NAVROM are niște ore ciudate de plecare: 13:00 din Tulcea și 06:00 din Sulina, plus durata deplasării, care este peste 4 ore. Prea mult timp pierdut, și vacanța este scurtă. Bineînțeles și aici am făcut rezervare telefonică încă de la începutul lunii mai. Deci, partea mea este să ajung în PORT AVAL TULCEA, pe strada Intrarea Marmurei, atât. În rest servicii contra cost: parcare păzită, 10 lei/ zi, transport pe Dunăre 60 lei/ persoană, cazare Sulina 50 lei+ 68 lei demipensiune/ persoană, excursii în Delta Dunării cu barca 50- 60 lei/ persoană. Dintre toate doar cazarea pare sigură, în rest doar vorbe. Mai punem la socoteală și faptul că te lași dus pe apele Dunării într- o barcă ce pare a fi o coajă de nucă, de aici de pe mal? Cam acestea sunt gândurile ce mă chinuie. Acum, la aproape două săptămâni distanță, pare amuzant, însă ce- ar fi viața trăită fără emoții, chiar și gratuite fiind.
Da, Travel Delta Star, apelați cu încredere. Eu cu ei am mers, i- am găsit pe net. Profesionism, promptitudine, siguranță. Întâmplarea face că și excursiile în Deltă, tot cu ei le- am făcut. Avem aproape două ore de așteptare (fiindcă am ajuns mai devreme) cu sufletul la gură, sunt serioși ăștia, cum o fi într- o barcă așa de mică pe ditamai apa, ...oricum mai avem ceva chef de glumă.



Servim și câte o cafeluță pe terasa pe care ne- am refugiat din calea soarelui dogoritor. Se pare că asta este prima zi de vară. Noroc că mi- am luat parasolarul pentru bordul mașinii. În cele din urmă ne luăm trolerul din portbagaj și ne luăm poziția de așteptare pe pontonul de unde trebuie să ne îmbarcăm. Apare o primă barcă, nu este a noastră, merge doar până la Crișan. Barcagiul ne asigură că vine și a noastră. Așa este, în 2- 3 minute mai apare una. Merge la Sulina, însă este full (luase pasageri și din portul Tulcea, cred), iar noi suntem patru care vrem să mergem la Sulina. Disperarea care începuse să se contureze în mintea mea, a fost risipită în aproximativ 10 minute, după ce aceasta a plecat fără noi, asigurându- ne că mai vine una, special pentru noi. Elegant nu, patru persoane în ditamai barca, fiindcă după ce urci la bord, nu mai pare așa de mică. Nu, nu- i lipsă de seriozitate din partea firmei de transport, fiindcă nu poți anticipa cu cât bagaj vine turistul (chit că este o limită de 20-25 kg/pers, și culmea, nu am văzut pe nimeni să plătească suplimentar), mi s- au părut chiar profi. Puteau să ne înghesuie ca pe niște sardele, și ne rezolvau cu o singură barcă, fiindcă mai erau locuri pe bănci. Pe drum, de fapt pe apă, spre Sulina urma să mi se spulbere și singurul regret că am ales barca rapidă. De pe puntea pasagerului de NAVROM, care merge mai încet, poți admira pe îndelete peisajul, pe când din barcă, după ce că parcă zboară pe apă, mai este și acoperită de o prelată de protecție, nu prea ai ce vedea: botul bărcii ce pare a fi gata de decolare,



valurile ce izbucnesc din spatele ei și ce poți distinge prin prelata udă pe malurile canalului. Una peste alta peisajul nu este cine știe ce, asta voiam să spun, deci mai bine mai repede :)
De filmat sau pozat, nici vorbă. Doar dacă ai ambiție. Și eu mă consider ambițios. Până să ne încadrăm pe Canalul Sulina, mă simțeam ca într- un roller coaster pe porțiunea aia când este înfrânat de o apă. Am văzut în filme, nu m- am dat eu :) Încet, încet atmosfera se mai detensionează, barca înaintează constant cu o viteză în jur de 50 km/oră (am primit și confirmarea că viteza maximă a bărcii este de 55 km/ oră). Din când în când , ca un adevărat maestru, ”șoferul” îmblânzește motorul pentru a trece lin peste valurile formate de ambarcațiunile care merg în amonte, spre Tulcea, sau îl asmute pentru a ieși din siajul bărcii din față ca să o poată depăși.
Vulturu, Maliuc, Gorgova, Crișan rămân în urmă, pasagerul ar fi oprit în fiecare, noi nu.  Se pare că ne apropiem de Sulina.



Nu ai cum să nu remarci una dintre emblemele celui mai estic oraș  din România, Castelul de apă,



care are și o poveste, pe care, chit că o citisem pe net, mi- a făcut o deosebită plăcere să o aud istorisită de barcagiul care ne- a însoțit  în excursia de pe Lacurile Roșu și Roșuleț, două zile mai târziu. Acest Castel de Apă împreună cu rețeaua de canalizare a orașului a fost construit cu fonduri donate de Casa Regală a Olandei. Istoria lui, cu iz de legendă, începe la sfârșitul anilor 1890, când într- o vizită la Sulina, regina Wilhelmina a Olandei a coborât de pe vapor și dorind să- și potolească setea, a fost servită cu un pahar cu apă din Dunăre. Ce noroc pe capul nostru. Pe malul din dreapta o serie de clădiri, mai bine zis ruine, ne confirmă că suntem la capătul destinației. Fac parte din istoria recentă  a Sulinei. Crâmpeie din povestea lor de restriște de după 1990 le vom afla din informațiile pe care le vom primi în cea de- a doua noastră excursie din 31 mai. Barcagiul, un om al Deltei își revarsă atât de pătimaș oful, încât nu ai cum să negi faptul că acest tărâm de țară este mirific mai mult pentru turiști. Însă am înțeles că sunt speranțe.
Cea mai mare fabrica de conserve din Sulina.



Odată cu închiderea ei, prin 1995 și- au pierdut locurile de muncă câteva sute de muncitori, iar aceasta a fost lăsată pradă hoților. După preluarea de către un investitor din București a căminului în care erau cazați muncitorii  de la fabrică, și reabilitarea acestuia într- un resort turistic cu pretenții,



am înțeles că există șanse de refolosire a ruinelor fabricii, unde urmează a se desfășura diferite activități industriale.
O poveste la fel de tristă are și acest mastodont ruginit ce se leagănă domol în bătaia valurilor Dunării. 



De fapt nu cred că este ruginit, ci este doar grunduit. Este un spărgător de gheață a cărui construcție a început înainte de Revoluție și s- a oprit în 1993. Are pe el montată aparatură, care la ora actuală este depășită, are și un nume, TRIDENT, în schimb nu a avut parte de motoare. De- a lungul vremii a fost plimbat de  la Sulina la Galați, după care a fost abandonat definitiv la mal, în Sulina. Asta în condițiile în care în România, pe Dunăre nu este decât un spărgător de gheață PERSEUS, destul de bătrânior, la Galați.
Ceva mai în amonte își trage sufletul o dragă folosită la întreținerea șenalului navigabil.



Centrul de Vizitare Sulina, realizat cu fonduri europene și cu un scop bine determinat: turismul.



Nu mai durează mult până apar și blocurile de locuințe, alt simbol al bunăstării în perioada comunistă, construite chiar pe malul canalului.
În fața lor sunt acostate fel de fel de ambarcațiuni, de toate mărimile.




Chiar în pupa lui GALAȚI 3 este pontonul la care debarcăm și noi, puțin după orele 11 ale dimineții. Înainte de a păși pe mal ne asigurăm că rezervarea din 01.06 de la 16:00 rămâne valabilă. Suntem pe malul drept al canalului. De fapt Sulina este situată pe o insulă, o limbă de nisip care desparte Dunărea de bălțile Deltei. Înainte de îmbarcare mă gândeam că o să fie o adevărată numărătoare inversă până la Sulina. A fost Ok, dar cu toate astea, tot mai bine este atunci când simți pământul sub picioare. Până la Casa Sibiană sunt 2 kilometri, mă gândeam că o să luăm un taxi. Am renunțat la idee. Și nu datorită prețului 2,5 lei/km. Deși soarele este de mult timp deasupra creștetelor noastre, scot mânerul de la troler și luăm la pas faleza ce se desfășoară în fața noastră. De fapt suntem pe Strada I.



Un magazin cu suveniruri ne ispitește pe următoarea stradă, vom reveni într- una din zilele următoare. Este Strada a II-a.



Întreg orașul este brăzdat de 6 străzi paralele cu Dunărea denumite ca la americani cu numere de la 1 la 6. Străzile perpendiculare poartă nume de personalități istorice și culturale.
Strada I, se pare, destul de recent renovată poate fi considerată o nouă emblemă a orașului.



Este mărginită pe de o parte de un dig aflat la umbra unui șir lung de sălcii pletoase sub care te îmbie să lenevești o mulțime de bănci. Acesta o desparte de cheul la care sunt înșirate fel de fel de ambarcațiuni și de pontoane, un adevărat muzeu în aer liber.

















Divertisment, ce poate fi mai frumos decât să aștepți să se agațe ceva în cârlig? Glumesc, fiindcă nu sunt contaminat cu acest microb.


Pe cealaltă parte, Centrul de Vizitare Sulina împarte în două un sector cu blocuri de locuințe, îngrijite la exterior ce- i drept. Desigur că în perioada de după revoluție s- au ridicat și două monumente comemorative, că atât putem și la asta suntem buni,





În schimb, zona istorică cu iz cosmopolit a Sulinei este cam lăsată de izbeliște.





În spatele căsuței cu suveniruri o prelată încearcă să acopere ceea ce a mai rămas din clădirea teatrului.



Noroc cu cele câteva terase și restaurante cochete care te îmbie cu fel de fel de meniuri specifice zonei, în special bazate pe pește.
Datorită poziției Sulinei ca port fluvio- maritim a fost de- a lungul istoriei port grecesc, fenician, genovez, al Principatelor Române, turcesc, rusesc iar apogeul l- a cunoscut cu voința marilor puteri când devine port internațional, urmând să capete statut de Port Stat conferit de Comisiunea Europeană a Dunării la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, beneficiind de extrateritorialitate, neutralitate pe timp de pace și de război și privilegii fiscale. În 1903 Sulina este primul loc iluminat electric din România, locuitorii urbei beneficiind de electricitate, grație Palatului Comisiunii Europene, care în 1882, a fost dotat cu un generator electric adus din Statele Unite ale Americii de Nord, care inițial ilumina interiorul palatului, grădinile și cheul.
Finalizat în anul 1868, acum, în palat funcționează Administrația Fluvială a Dunării de Jos.



Ceva mai înainte, aflată în plin proces de restaurare, se află Biserica Ortodoxă Sfinții Alexandru și Nicolae,



Despre Sulina se pot scrie pagini întregi, despre Cimitirul Cosmopolit, căruia nu i- am călcat pragul, despre Farul vechi situat în spatele Palatului CED, în incinta căruia funcționează un muzeu și de la a cărui înălțime poți admira panorama orașului.



De asemenea nu i- am trecut pragul. Ne- am mulțumit să trecem pe lângă el de câteva ori, chiar și în prima zi, în drumul nostru spre Casa Sibiană. 


La câte am spus până acum, pare lung drumul până aici, nu? De fapt a fost doar o plimbare lejeră de aproape o jumătate de ceas. Datorită pavajului impecabil de pe stradă și de pe trotuare, nici trolerul nu a fost o povară. 
Urmează trei zile de vacanță cum nu au mai fost până acum. Satisfacție personală maximă. Totul a mers ceas. Aici, cuvântul spus este respectat. Chiar dacă nu s- a respectat o oră, a fost din cauza turistului. Serviciile aproape de ireproșabil. Despre gazdele noastre de la Casa Sibiană nu am să vă spun nimic, vă las pe voi să le descoperiți. Vi le recomand cu căldură. Calde salutări de la Galați domnului administrator și soției acestuia! Doamna mi- a spus că fac ceea ce fac din pasiune. Aici, la Casa Sibiană într- adevăr, am recunoscut definiția pasiunii. Le urez să aibă parte în jurul lor de oameni la fel de pasionați, fiindcă am observat că au nevoie.
Și ca să spun și ceva mai puțin plăcut, ar fi câinii vagabonzi ce știrbesc serios imaginea orașului. A, și încă ceva de- a lungul celor 4 zile am primit doar de două ori bonuri fiscale, și am consumat câte ceva. O meteahnă generalizată în țara noastră.
Cam atât despre ultima stație a Dunării înainte de a- și trage sufletul în sânul Mării Negre, după un drum lung de- a lungul Europei de aproape 2860 de kilometri.
Urmează plajă, lacuri, nuferi, pelicani, ... și bineînțeles apă cât de multă :) Sute, ba chiar mii de fotografii, filme urmate de alte zile întregi de prelucrare. A, și mâncare la fel de multă. Și bună.